Despre sufletul slav

In Uncategorized by Iulian SirbuLeave a Comment

In ziua 112, 08 august 2015, ultima zi petrecuta in Ucraina, asadar ultima zi petrecuta in spatiul slav inainte de a intra in România, am scris urmatoarele randuri intr-o statie de autobuz din Luhy, asteptand marsrutka.

Sufletul slav e de necuprins, el isi trosnește oasele in razele soarelui ce se ridica din Pacific si dupa ce bea o cafea cu coniac pleaca la pescuit de somoni in Peninsula Kamceatka, se racoreste la pranz cu un kvas in Moscova si spre seara iti ofera un samagon si-un agurieț in Zakarpatia. Merge apoi la culcare privind soarele cum apune, fie de pe malul Balticii, al Adriaticii sau al Marii Negre. 

Natura umana se gaseste in forma ei pura in sufletul slav. El este capabil de salturi gimnaste de la agonie la extaz, fara efort, in pasi de balet.

Sufletul slav este curios si ospitalier, uneori dand impresia ca este in competitie cu cel arab. La fel ca sufletul arab, si cel slav bea mult ceai, pe care-l innobileaza de cele mai multe ori cu dulceață. Sa va dau un exemplu: vazand doua suflete pereche intr-o poienita din Carpatii Padurosi, merg spre ele pentru a le cere ceva informatii despre traseu. In timp ce el se uita la harta fara a intelege insa mare lucru, in mai putin de 30″ (treizeci de secunde!) aveam in fata o farfurie de mancare si un pahar de coniac de Crimeea. Suflete arab, mingea e-n terenul tau, sa te vad

Fie ca-i place sau nu, sufletul slav vorbeste sau intelege limba rusa. Daca acum cateva sute de ani Moscova voia sa fie a treia Roma, intre timp pentru sufletele slave a devenit singura.

Sufletul slav nu numai ca-ti ofera de baut, dar te si invata sa bei. In primul rand, paharul se goleste pana la fund, dintr-o singura miscare. Trebuie sa mananci apoi ceva neaparat, in Ucraina un şaşlîc cu agurieţ fiind de cele mai multe ori standardul.

Sufletul slav face lucruri simple si trainice. Bratele lui puternice indoaie orice fier, uneori la rece (uneori fierului nu-i place asta, dar n-are incotro si se supune).

Sufletul slav isi este sieși suficient, dar uneori vreasa-si arate dragostea fatade sufletele vecine si le cuprinde intr-o anexare (pardon, am vrut sa spun îmbrățișare) din care acestea nu mai au scapare. Sufletul slav are nevoie de spatiu, muult spatiu. De aceea foloseste ecartament mai mare, trenurile de calatori au zeci de vagoane, iar sufletele care traverseaza vastele teritorii cu ele calatoresc intinse la orizontala, pe banchetele de la platzkart.

Sufletul slav feminin e blond, cu ochi caprui sau albastri. Parul si-l poarta impletit sau incununat cu flori de camp sau cununite. Ochii ii sunt plansi, de cele mai multe ori din cauza sufletului pereche, care atunci cand nu e plecat la razboi – in care se lupta tot cu alte suflete slave – se razboieste cu cei de pe langa casa.

Sufletul slav s-a obisnuit sa fie inregimentat si pare ca asta este a doua lui natura. Nu vorbesc aici numai despre armata, ci si despre disciplina si obiceiurile militare care sunt integrate in viata civililor. Polonezii vor merge de multe ori pe munte in grupuri conduse de cate un suflet care poarta pantaloni de camuflaj, tricou mulat, bereta (neaparat!) si un cutit la brâu. Ucrainenii merg pe munte sa culeaga afine imbracati tot in haine militare, cu foste camioane militare.

Sufletul slav adora sa-ti ceara documentele, sa-ti interzica tot felul de actiuni si sa-ti dea comenzi in general. Eram in tren, intre Ivano-Frankvisk si Yaremche (Ucraina) si am ascultat o fetita recitand un fel de poezie sau replici dintr-un film in care solicitarea documentelor se relua periodic si ferm. Oarecum in acelasi registru, am intrebat un pusti in Turka, Ucraina, unde pot gasi un restaurant si acesta mi-a spus (dupa ce i-am spus ca sunt roman): “Davai, rumunsko!” In momentul acela parca am auzit vocile stramosilor mei care-mi spuneau: “Iuliane, am mai auzit noi din astea, NU te du”.

Iulian SirbuDespre sufletul slav

Leave a Comment

9 − 2 =